Citește, cu atenție, textul:
de Mark Twain
Sosi şi
dimineaţa de duminică. Întreaga fire, proaspătă, strălucitoare, fremăta de
viaţă. Inimile erau pline de cântec, iar celor cu inima tânără cântecul li se
revărsa pe buze. Pretutindeni nu
vedeai decât chipuri voioase, peste tot domnea primăvara,
văzduhul era plin de mireasma salcâmilor în floare. […]
La
capătul drumului apăru Tom, ducând o căldare cu var şi o bidinea cu coadă. Când
dădu cu ochii de gard, întreg peisajul se posomorî şi o adâncă melancolie îi
întunecă sufletul. Douăzeci şi şapte de metri de gard, de doi metri şi jumătate
înălţime! Lumea îi păru fără rost, viaţa, o povară. Oftând, înmuie bidineaua şi
o trecu peste şipca de sus, repetă operaţia, mai dete o dată; măsură din ochi
neînsemnata fâşie văruită, apoi vasta întindere de gard nevăruit şi se lăsă
descurajat pe o buturugă.
Tocmai
atunci ieşi Jim pe poartă, sărind într-un picior, cu o găleată goală în mână şi
cântând „Fetiţele din Buffalo”. Lui Tom niciodată nu-i plăcuse să se ducă la
fântână după apă, dar astăzi era de altă părere. Îşi aminti că la fântână se
adună fel de fel de lume, băieţi şi fete de toate culorile: albi, mulatri şi
negri, care îşi aşteptau rândul flecărind, schimbând între ei tot felul de
nimicuri de joacă, ciorovăindu-se, luându-se la bătaie şi zbenguindu-se în fel
şi chip. Îşi mai aminti, că, deşi până la fântână nu erau decât vreo sută şi
ceva de metri, Jim zăbovea totdeauna cel puţin un ceas până să se întoarcă cu
căldarea cu apă; şi chiar şi atunci trebuia să se ducă cineva după el să-l
tragă de mânecă. Aducându-şi aminte de toate acestea, Tom spuse:
— Măi
Jim, mă duc eu să aduc apă dacă dai tu niţel cu bidineaua.
Jim
scutură energic din cap şi răspunse:
— Nu
poate, dom' Tom. Stăpâna spus la mine trebui aduci apă şi nu opreşti pierzi
timp şi joci. Spus dânsa şi dom' Tom roagă eu văruieşte, şi spus dânsa că eu
vede treabă, văruit ai grijă dânsa!
— Lasă,
mă Jim, nu te lua după ea. Aşa vorbeşte ea totdeauna. Dă-ncoa' găleata, nu stau
mult... un minut. Nici n-o să ştie.
— Ba,
mi-e frică, dom' Tom. Stăpâna spus suceşte gâtu' Jim. Crede, dom' Tom.
—
Dânsa?!... Fugi de-acolo! Nu bate niciodată pe nimeni, îţi ciocane niţel capu'
cu degetaru', ce, asta-i bătaie? Spune şi tu! Aşa te sperie ea cu vorba. Da'
ce, vorbele le simţi? Mai rău când începe să plângă, Jim, auzi Jim?.... Îţi dau
o bilă albă, una de marmură!
Jim
începu să se cam înmoaie.
— O bilă
albă, Jim!... Uite-aici. Aşa-i că-i grozavă?
—
Tii!... Jim nu văzut aşa bil'. Da, dom' Tom, Jim frică bate stăpâna...
— Şi hai
să-ţi arăt şi buba mea de la picior!
Jim era
şi el om; cum ar fi putut să reziste unei asemenea ispite! Puse găleata jos,
luă în primire bila albă şi, uitând de toate, se aplecă plin de curiozitate
peste piciorul cu bubă, în timp ce Tom desfăcea pansamentul. Un minut mai
târziu, Jim fugea de-i sfârâiau călcâiele, la vale, spre fântână, cu găleata
zdrăngănind a gol. Tom văruia de mama focului, iar mătuşa Polly părăsea câmpul
de bătaie, cu un papuc în mână şi eu bucuria învingătorului în priviri.
Dar
zelul lui Tom nu dură mult. Începu să-şi amintească ce planuri făurise el
pentru ziua aceea. În curând băieţii care nu fuseseră pedepsiţi aveau să iasă
pe stradă şi să facă fel de fel de năzdrăvănii. Ce-or să-şi mai bată joc de el
că era pedepsit să lucreze! Gândul ăsta îl seca la inimă. Începu să se
scotocească prin buzunare, inventariindu-şi cu băgare de seamă avuţiile:
frânturi de jucării, bile şi o mulţime de alte nimicuri. Poate că i-ar fi ajuns
ca să ademenească pe careva să lucreze în locul lui, dar n-ajungeau nici pe
departe ca să-şi cumpere o jumătate de oră de libertate deplină. Aşadar îşi
băgă înapoi în buzunare averea, mai bine rânduită decât o scosese, şi renunţă
mâhnit la ideea de a încerca să-i cumpere pe băieţi. Deodată, însă, în acea
clipă întunecată şi plină de deznădejde, îi veni o idee! O idee straşnică,
măreaţă! Luă iar bidineaua şi se apucă liniştit de lucru. Nu trecu mult, şi la
orizont apăru Ben Rogers; tocmai băiatul de a cărui gură se temea cel mai mult.
Ben venea ţopăind: hop-ţop-hop, dovadă că inima-i era voioasă şi plină de
speranţe mari. Muşca dintr-un măr şi la răstimpuri scotea câte un chiot lung şi
melodios, urmat de un sonor „ding-dong-dong, ding-dong-dong”, fiindcă făcea pe
vaporul. Când se apropie, reduse viteza, o luă prin mijlocul străzii, înclină
mult la tribord şi făcu nişte manevre maiestuoase de acostare. Era nici mai
mult, nici mai puţin decât „Marele Missouri”[1],
cu cala cufundată, chipurile, la vreo trei metri în apă; el era vapor, căpitan
şi clopoţelul telegrafului în acelaşi timp, astfel încât trebuia să-şi
închipuie că stă pe propria-i punte de comandă, că dă ordine şi că tot el le şi
execută.
—
Stopaţi, dom'le comandant! Ting-ling-ling! Încetini şi se îndreptă prudent spre
marginea drumului. Maşina înapoi! Ting-ling-ling! Braţele i se încordară şi
coborâră ţepene de-a lungul corpului. Tribordu-napoi! Ting-ling-ling!
Zdup-zdup-zdup! Braţul drept descria între timp cercuri falnice, fiindcă
înfăţişa un zbat[2] de
treisprezece metri. Babordu-napoi! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Mâna stângă
începu să descrie cercuri. Stop tribordu'! Ting-ling-ling! Stop babordu'! Vino
la tribord! Stop! Lasă-ncet zbatu'de-afară! Ting-ling-ling! Zdup-zdup-zdup! Dă
bandula[3].
Mai iute! Dă şi parâma! Haide, ce stai? Prinde-o de ciotu' ăla! Volta peste
tot! Dă-i drumul! Stop maşinile, dom'le comandant! Ting-ling-ling! Şşt!
ş-ş-ş-t! ş-ş-t! (Încerca ventilele.)
Tom
văruia înainte liniştit, de parcă nici n-ar fi văzut vaporul. Ben se zgâi o
clipă la el, apoi zise:
— Hi-hi!
Ai păţit-o, ă?
Niciun
răspuns. Tom cercetă ultima dâră de var cu o privire lungă şi scrutătoare de
artist, mai plimbă o dată cu gingăşie bidineaua peste acelaşi loc şi iarăşi
examină rezultatul cu o privire critică. Între timp, Ben se apropiase de el ca
la un pas. Lui Tom îi lăsa gura apă după măr, dar părea cu totul şi cu totul
absorbit de treaba pe care o făcea. Pierzându-şi răbdarea, Ben spuse:
— Ce e,
şefule? Te-a pus la treabă?
— A, tu
erai, Ben? Nici nu te văzusem.
— Știi?
Eu mă duc la scăldat... Sâc!... Ce-ai mai vrea şi tu, te cred!... Ori te
pomeneşti că-ţi place mai bine să dai cu bidineaua?... Sigur, tu te dai în vânt
după muncă, mie-mi spui!
Tom îl
privi o clipă lung, apoi spuse:
— Ce, tu
zici că asta-i muncă?
— Da'
ce-i?
Tom se
apucă iar de văruit. Mai dete de două-trei ori cu bidineaua, apoi răspunse
nepăsător:
— O fi,
n-o fi... eu atâta ştiu, că-mi place.
— Fugi
d-aci... nu cumva vrei să te cred?
Tom văruia înainte de zor.
— Cum să
nu-mi placă? Da' ce zici tu, că în fiecare zi îţi pică norocul să văruieşti un
gard ca ăsta?
Iată că
lucrurile apăreau într-o lumină cu totul nouă. Ben încetă brusc să mai ronţăie
mărul. Tom plimba graţios bidineaua în sus şi-n jos, se dădea câte un pas
înapoi, ca să vadă efectul, mai migălea pe ici, pe colo, îşi privea din nou
opera, iar Ben… Ben îi urmărea fiecare mişcare, din ce în ce mai îngândurat. Nu
trecu mult şi, nemaiputându-se stăpâni, zise:
— Mă,
Tom, lasă-mă să văruiesc şi eu niţel!
Tom se
opri o clipă, chibzuind adânc în sinea lui, fu cât p-aci să încuviinţeze, dar
numaidecât se răzgândi:
— Nu, nu
se poate, Ben. Mătuşa Polly ţine mult la gardu' ăsta, fiindcă, ştii, e la
stradă... Să fie ăl din dos, n-aş zice nimica, şi nici ea. Zău, nu-ş' ce-are ea
cu gardu' acesta; zice că trebuie văruit cu mare, mare grijă. Eu zic că din o
mie de băieţi, ce din o mie... din două mii, unu' dacă s-o pricepe să-l
văruiască bine!
— Ce
spui, mă!... Hai, Tom, nu mai fi aşa, lasă-mă şi pe mine să încerc numai un
pic. Ce, să fiu eu în locul tău, nu te-aş lăsa?
— Cum,
Ben, crezi că eu nu vreau să te las?... Vreau, vreau, mă Ben, zău că vreau...
da' tuşa Polly... uite, ca să vezi, a vrut Jim să văruiască gardul, nu i-a dat
voie; şi Sid a vrut să-l văruiască, şi nici lui nu i-a dat voie. Tu nu vezi că
nu pot? Nu pot şi gata. Dacă te las să-l văruieşti şi se întâmplă vreun bucluc,
ce mă fac, ai? Spune şi tu.
— Fugi
d-acolo, că n-o să se întâmple nimic, o să-l fac la fel de bine ca tine! Hai,
lasă-mă să-ncerc! Haide! Hai, că-ţi dau cotoru' mărului, cu toţi sâmburii!
— De,
ştiu şi eu ce să zic... Nu, zău, Ben, nu se poate, mi-e frică.
— Îţi
dau tot măru'!
Tom se
despărţi de bidinea cu şovăială pe chip şi cu bucurie în suflet. Iar în timp ce
fostul vapor „Marele Missouri” trudea şi năduşea în soare, artistul scos la
pensie şedea pe un butoi din apropiere, la umbră, bălăbănindu-şi picioarele,
molfăind din măr şi urzind planuri cum să mai prindă în laţ şi pe alţi proşti.
Se găsiră destui; una-două răsărea câte un băiat. Venea să-şi bată joc şi
rămânea să văruiască. În clipa când Ben nu mai putu de oboseală, Tom îi şi cedă
rândul lui Billy Fisher, în schimbul unui zmeu bine cârpit, şi când îi expiră
termenul lui Billy, Johnny Miller oferi un guzgan mort, plus sfoară de hâţânat;
şi tot aşa în şir, timp de câteva ceasuri. De unde, dimineaţa Tom fusese un
biet băiat nevoiaş, pe la mijlocul după-amiezii abia îşi mai putea număra
avuţiile. În afară de obiectele mai sus numite, avea douăsprezece bile, un ciob
de sticlă albastră străvezie, un mosor fără aţă, o cheie care nu descuia nimic,
o bucată de cretă, un dop de sticlă, un soldat de plumb, o pereche de
mormoloci, şase pocnitoare, un pisoi chior, o clanţă de alamă, o zgardă de
câine (păcat că n-avea câine!), nişte plăsele de briceag, patru coji de
portocală şi o cercevea veche, stricată. Timpul trecuse plăcut, fără nicio
oboseală, fusese înconjurat de prieteni şi unde mai pui că gardul avea pe el
trei straturi de văruială! Dacă nu s-ar fi isprăvit varul, i-ar fi ruinat pe
toţi băieţii din târg.
Tom
spunea că, la urma urmei, lumea nu era chiar aşa de plicticoasă. Descoperise
fără să ştie că pentru a face pe om să dorească un lucru, fie că-i bărbat în
toată firea, fie că-i băieţaş, trebuie să-i înfăţişezi acel lucru ca greu de
obţinut.
Traducere de Frida Papadache
A. Alege litera
corespunzătoare răspunsului corect.
1. Gardul pe care
Tom trebuie să-l văruiască are lungimea de:
a. doi
metri şi jumătate;
b. doi
metri;
c. douăzeci
de metri;
d. douăzeci
şi şapte de metri.
2. Jim o ia la fugă
spre fântână fiindcă:
a. a fost certat de mătușa Polly;
b. dorește să obțină bila de marmură;
c. s-a speriat de piciorului lui Tom;
d. vrea să întâlnească băieți și fete.
3. Motivul pentru
care Tom nu îi acordă inițial atenție lui Ben este următorul:
a. Ben este băiatul de a cărui gură se temea cel mai
mult;
b. Ben se joacă de-a vaporul, iar lui Tom nu-i place
acest lucru;
c. Tom aplică o strategie menită să-l scape de văruitul
gardului;
d. Tom nu îl observă fiind absorbit de treaba pe care o
făcea.
4. Văruitul gardului
se încheie:
a. dimineața;
b. după-masă;
c. la prânz;
d. seara.
B. Stabilește
ordinea logică și temporală a următoarelor idei ale textului, apoi notează pe
foaia de concurs doar cifrele corespunzătoare acestora, într-o casetă similară
celei de mai jos:
1.
Ben îi oferă lui Tom un măr.
2.
Ben îl ironizează pe Tom.
3.
Ben îl roagă pe Tom să-l lase
să văruiască și el gardul.
4.
Ben Rogers se joacă de-a
vaporul.
5.
Jim se îndreaptă cântând spre
fântână.
6.
Tom discută cu Jim.
7.
Tom se retrage la umbră.
8.
Tom văruiește prima șipcă din
gard.
C. Răspunde prin enunțuri, la fiecare dintre
următoarele cerințe:
1. Notează, din text, două cuvinte care denumesc părțile unei nave.
2. Precizează ziua săptămânii și anotimpul în care se petrece acțiunea.
3. Prezintă două motive pentru care Tom îi propune lui Jim să îl lase să
meargă el după apă.
4. Explică, în cel mult 10 rânduri, semnificația
următoarei enumerații: „douăsprezece bile, un ciob de sticlă albastră
străvezie, un mosor fără aţă, o cheie care nu descuia nimic, o bucată de cretă,
un dop de sticlă, un soldat de plumb, o pereche de mormoloci, şase pocnitoare,
un pisoi chior, o clanţă de alamă, o zgardă de câine (păcat că n-avea câine!),
nişte plăsele de briceag, patru coji de portocală şi o cercevea veche,
stricată.”
D. Explică, într-un
text de cel mult 20 de rânduri, valorificând
fragmentul citat, de ce crezi că Tom este un băiat ingenios.
[1] Unul din cele mai mari vase
care navigau pe fluviul Mississippi.
[3] Bandulă s.f. frânghie
la capătul căreia este atârnată o greutate, cu ajutorul ei se aruncă pe mal
parâma de legarea vaporului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu