BALADA POPULARĂ - argumentarea apartenenței unui text literar la această specie literară

Balada popularã este o creaţie epicã ȋn versuri, ȋn care se povesteşte o ȋntâmplare din trecutul ȋndepãrtat, cu o acţiune simplã, la care participã un numãr mic de personaje, ȋnfãţişate de obicei ȋn antitezã, iar realul se ȋmpleteşte cu supranaturalul. 

 … (titlul operei) este o baladã popularã, deoarece are toate trãsãturile acesteia. 

 În primul rând, ca orice creaţie popularã are caracter oral, anonim , colectiv şi sincretic. 

 În al doilea rând, se remarcã trãsãturile unei opere epice: narator omniscient, personaje … (enumerarea personajelor) şi acţiune plasatã ȋn timp şi spaţiu. ……………………………….…………………… (rezumatul textului). 

 În al treilea rând, personajele sunt construite pe baza antitezei, ilustrând două categorii opuse:protagonistul si antagonistul. ………………………………...………………….…………………………………...(prezentarea personajelor) 

 În plus, ȋn text se remarcã elemente specifice operei de facturã popularã: … (cuvinte cu formã popularã, regionalisme, diminutive cu valoare afectivã, verbe şi forme pronominale la persoana a II-a singular şi plural, construcţii ȋn cazul vocativ, verbe la modul imperativ, interjectii, exclamaţii, interogaţii, proverbe şi zicãtori etc) 

 În concluzie, argumentele menţionate susţin ȋncadrarea operei literare … ȋn specia baladei populare.

TEST DE LECTURĂ – Maitreyi , de Mircea Eliade

1. Unde se petrece acțiunea din romanul Maitreyi , de Mircea Eliade?

2. Cine este Allan ? (vârstă, naționalitate, ocupație) 

3. Prezintă prima întâlnire dintre Maitreyi și Allan.  

4. Cine este Harold? Dar Lucien Metz ?

5. Cum a ajuns Allan să locuiască în casa lui Narendra Sen? 

6. Care erau intențiile familiei Sen în legătură cu Allan? 

7. Care au fost iubirile Maitreyei înainte să se îndrăgostească de Allan? 

8. Cine este Chabu ? Ce rol are ea în povestea de dragoste dintre Maitreyi și Allan? 

9. Care este reacția părinților Maitreyei când află despre iubirea dintre cei doi?

10. Ce a făcut Maitreyi ca să se răzbune pe părinți ei pentru că au despărțit-o de Allan? 

11. Romanul se încheie cu un gând al lui Allan. Care este acesta ?

TEST DE LECTURĂ - Baltagul, de Mihail Sadoveanu

1. 

     Romanul începe cu o poveste pe care Nechifor Lipan avea obiceiul să o spună la botezuri și nunți. Despre ce este vorba în această poveste ?

2.      Cum se numește satul în care locuiește familia Lipan?

3.     Vitoria și Nechifor Lipan au avut 7 copii. Câti au rămas în viață și care este numele lor ?  

4.    Care a fost primul nume al lui Nechifor și în ce împrejurări i-a fost schimbat numele? 

5.     Cine sunt : Dănilă Milieș, baba Maranda , Lupu? 

6.     De la cine a primit fiica Vitoriei o scrisoare de dragoste ? Cu cine plănuia Vitoria să-și mărite fata?  

7.      Ce semne o determină pe Vitoria să creadă că s-a întâmplat ceva rău cu Nechifor ?

8.     Cine o însoțește pe Victoria în căutarea soțului? Unde o lasă pe fiică cât timp este plecată ? Gospodăria cui o lasă ?                 

9.      Peste ce evenimente sociale a dat Vitoria Lipan în drumul ei? 

10. Unde a fost găsit cadavrul lui Nechifor Lipan ? 

11.            Cum se numesc criminalii lui Nechifor?Cum sunt demascați aceștia ?

Genul dramatic

GENUL DRAMATIC cuprinde totalitatea operelor literare, în versuri sau în proză,  destinate reprezentării scenice, în care autorul se exprimă în mod indirect, prin intermediul personajelor, care sunt antrenate în derularea unor evenimente, într-un anumit timp şi spaţiu, folosind ca mod de expunere dominant dialogul.

         TRĂSĂTURI:

1)textul este structurat în acte , scene și tablouri (subdiviziune a unui act, care marchează schimbarea decorului, trecerea timpului etc.);

2)acțiunea se dezvoltă în jurul conflictului dramatic, care constă în confruntarea a 2 personaje, idei sau situații;

 3)timpul și spațiul acțiunii sunt limitate;

 4)prezența indicațiilor scenice sau a didascaliilor;

5)modul de expunere predominant este dialogul, care poate alterna cu narațiunea, descrierea și monologul dramatic.

FABULA

FABULA este o specie a genului epic, in versuri sau in proza, in care sunt criticate defecte omeneti prin intermediul unor personaje din lumea animalelor, a plantelor sau a obiectelor, cu scopul de a le indrepta/ corecta.

STRUCTURA COMPOZITIONALA A FABULEI:

o   povestea  (intamplarea) propriu-zisa (partea narativa) – o scurta poveste alegorica in care sunt satirizate defecte umane cu scopul de a le indrepta.

o   morala - o invatatura care se desprinde din povestea propriu-zisa.

Morala poate fi: - explicita (apare la sfarsitul sau la inceputul textului)

                              -implicita (se desprinde din mesajul textului fara a aparea in mod explicit)

TRASATURILE FABULEI:

- este o creatie epica, deoarece are narator (povestitor), personaje (animale, plante sau obiecte inzestrate cu insusiri omenesti) si actiune (fapte, intamplari, evenimente la care participa personajele);

- are o structura specifica: povestirea propriu-zisa (textul narativ) si morala (invatatura);

- are caracter alegoric (alegoria este procedeul artistic prin care trăsaturile de caracter și ideile umane sunt ascunse în spatele unor măști de  animale, plante sau obiecte);

- figura de stil predominanta este personificarea, prin intermediul careia animalele, plantele, obiectele capata insusiri omenesti;

- sunt prezentate defecte general-umane, cu scopul de a fi indreptate: minciuna (ipocrizia, lipsa de sinceritate, falsitate, duplicitate), lenea, lacomia, prostia, naivitatea (credulitatea), ingamfarea;

- numarul de personaje este mic, acestea fiind alese in stransa legatura cu tipurile umane pe care le reprezinta: furnica – omul harnic, greierele – omul lenes, boul – omul prost, catelul – omul naiv, magarul – omul incapatanat, iepurele – omul fricos, leul – omul puternic, abuziv, vulpea – omul viclean, lupul – omul lacom etc.;

- unele personaje sunt prezentate in antiteza, acest fapt reiese uneori chiar din titlu;

- atitudinea autorului este sarcastica (batjocoritoare, ironie dura), critica defecte ale societatii, ale oamenilor;

- are caracter educativ, ceea ce rezulta atat din continutul ei, cat si din morala.

Criticismul junimist și Titu Maiorescu

Epoca marilor clasici , cuprinsă între anii 1860 – 1890, este una dintre cele mai strălucite perioade din cultura română, deoarece atunci apar gruparea "Junimea" și revista ei "Convorbiri literare", critica lui Titu Maiorescu și operele excepționale ale lui Eminescu, Creangă, Caragiale și Slavici. De această perioadă se leagă cele mai mari realizări ale poeziei, prozei, teatrului, criticii și publicisticii naționale.

         "Junimea" a fost o grupare literar – culturală înființată la jumătatea secolului al XIX-lea, care a dat naștere unui curent de idei numit junimism.

         Gruparea a apărut la Iași, în 1863, la inițiativa unor tineri intelectuali: Petre Carp, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Theodor Rosetti și Titu Maiorescu.  Cel din urmă s-a impus ca adevăratul conducător al grupării care , din 1867, are și o tipografie, o librărie și o revistă proprie, "Convorbiri literare", în paginile căreia vor fi publicate articolele lui Maiorescu și operele marilor clasici: Mihai Eminescu, Ion Creangă, I. L. Caragiale, Ioan Slavici.

         În existența Junimii distingem trei etape de dezvoltare.

         Prima, etapa ieșeană, între anii 1863 – 1874, are un pronunțat caracter polemic  și se manifestă în trei direcții: limbă, literatură și cultură. În această perioadă se elaborează principiile sociale și estetice  ale junimismului.

         Cea de-a doua etapă (1874 – 1885), cu desfășurarea ședințelor Junimii la București , unde Titu Maiorescu era ministru, iar a activității revistei la Iași, este o etapă de consolidare, în sensul că în această perioadă se afirmă reprezentanții de seamă ai direcției noi în poezia și proza română: Eminescu, Creangă, Caragiale, Slavici. Tot acum sunt elaborate studiile esențiale prin care Titu Maiorescu se impune ca autentic întemeietor al criticii noastre literare moderne.

         Etapa a treia începe din anul 1885, când revista "Convorbiri literare" și gruparea "Junimea" se mută la București. Această etapă are un caracter universitar, prin cercetările istorice, filozofice, filologice, de geografie. Revista va apărea până în anul 1944, fără a mai cunoaște  valoarea și popularitatea primilor 20 de ani.

         Criticul literar Tudor Vianu, în studiul "Junimea", inclus în "Istoria literaturii române moderne ", identifică cinci trăsături distinctive ale junimiștilor: spiritul filozofic, spiritul oratoric, gustul clasic și academic, ironia, spiritul critic.

         Mentorul "Junimii" a fost Titu Maiorescu, liantul întregii grupări și promotorul criticismului junimist.

         Două dintre studiile sale reprezentative pentru spiritul critic junimist sunt: "O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867" și "Comediile d-lui  I. L. Caragiale" (1885).

         Studiul "O cercetare critică asupra poeziei române de la 1867" are un puternic caracter didactic, urmărind să inițieze pe tinerii scriitori în problemele mai generale ale artei. Obiectivul propus de Titu Maiorescu era delimitarea raportului dintre formă și fond în poezie. De aceea își împarte cercetarea în două capitole: primul "Condițiunea materială a poeziei", în care analizează conceptul de formă în artă și al doilea , "Condițiunea ideală a poeziei", în care discută conceptul de fond, de conținut în artă.

         Plecând de la afirmația că știința vizează adevărul și poezia vizează frumosul, Titu Maiorescu stabilește că adevărul cuprinde numai idei, pe când frumosul cuprinde idei manifestate în materie sensibilă.

         Prin condițiunea ideală a poeziei, Titu Maiorescu înțelegea identificarea ideii cu un sentiment. Aceasta înseamnă că substanța poeziei este reprezentată de un sentiment și nicidecum de o idee sau de o cugetare abstractă.

         Studiul a fost elaborat în spirit critic, deoarece ideile estetice erau ilustrate cu aprecieri și observații asupra literaturii universale și române, exemplele din literatura română reprezentând prima acțiune de evaluare critică, dintr-o perspectivă estetică, a creației noastre beletristice de până atunci.

        Studiul despre Caragiale, "Comediile d-lui  I. L. Caragiale", publicat în  1885 în "Convorbiri literare" a apărut din nevoia de a-l apăra pe marele dramaturg de atacurile din presa vremii, care îl acuza de imoralitate, mai ales pentru ultima lui comedie, "D-ale carnavalului", considerată "o stupiditate murdară, culeasă din locurile unde se aruncă gunoiul". Maiorescu intervine și pune în discuție două probleme: raportul dintre artă și realitate și condiția moralității în artă.

         Pornind de la constatarea că tipurile și situațiile din comediile lui Caragiale sunt inspirate din realitatea socială a timpului, criticul atrage atenția că artistul recreează realitatea dintr-o perspectivă "ideal-artistică, fără nicio preocupare practică", în sensul că el generalizează, încercând să surprindă trăsăturile etern valabile ale omului, nu să prezinte un aspect sau altul al realității, punându-se în slujba unei tendințe practice, cum ar fi politica. Caragiale a pus în scenă câteva tipuri din viața socială și le-a dezvoltat cu semnele lor caracteristice, cu deprinderile și expresiile timpului lor, dar el ne arată realitatea din partea ei comică.

         Ideea esențială din studiul lui Maiorescu este că arta este moralizatoare prin ea însăși, nu prin ideile promovate. Atâta timp cât operele lui Caragiale au în centru personaje, tipuri împrumutate din viața socială, din viața reală, ele nu au cum să fie imorale.

         În concluzie, Titu Maiorescu a avut un rol definitoriu în cadrul grupării "Junimea", impunându-se ca adevăratul ei conducător, iar, în cadrul epocii, drept îndrumătorul cultural și literar.

"Introducție",de Mihail Kogălniceanu

Perioada pașoptistă (1830-1860) are ca nucleu revoluția anului 1848. Modernizarea societății românești, independența politică, libertatea națională, unirea provinciilor române sunt obiectivele social-politice ale mișcării pașoptiste.

         Epoca pașoptistă marchează începutul literaturii noastre moderne. Scriitorii pașoptiști sunt nevoiți "să ardă etapele" care se desfășuraseră succesiv în literaturile occidentale , în decursul a mai bine de un secol și jumătate. Curentele literare (iluminism, preromantism, romantism, clasicism, realism incipient) sunt asimilate simultan. Principala trăsătură a literaturii pașoptiste constă în coexistența curentelor literare, nu numai în opera aceluiași scriitor, ci chiar în aceeași creație.

         La 30 ianuarie 1840 ia ființă , la Iași, revista "Dacia literară", din inițiativa și sub conducerea lui Mihail Kogălniceanu, fiind "întâia revistă de literatură organizată" (George Călinescu), având însă o apariție scurtă, de numai trei numere.

         "Dacia literară" este prima revistă literară, în jurul căreia s-a manifestat un curent național-popular și prin care s-au afirmat primii noștri scriitori moderni. În primul număr al acesteia, Mihail Kogălniceanu publică articolul-program "Introducție" , în care evidențiază principalele idei care vor sta la baza creării și orientării literaturii românești și care este considerat primul manifest al romantismului românesc. Tot în primul număr apare și prima nuvelă istorică "Alexandru Lăpușneanul", de Costache Negruzzi, care respectă direcțiile trasate de Kogălniceanu în articolul-program.

         Kogălniceanu își susține intenția de a face din "Dacia literară" "un repertoriu general al literaturii românești", prin cele patru puncte ale articolului-program, ce vizează: întemeierea spiritului critic în literatura română pe principiul estetic; afirmarea idealului de realizare a unității limbii și a literaturii române; combaterea imitațiilor și a traducerilor mediocre; promovarea unei literaturi originale, prin indicarea unor surse de inspirație în conformitate cu specificul național și cu estetica romantică: "Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să putem găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de la alte nații".

         Prin precizarea surselor de inspirație/ a temelor literare în ultimul punct al articolului, dar și prin diversele trimiteri spre trăsăturile romantismului (aspirația spre originalitate, refugiul în trecutul istoric, aprecierea valorilor naționale și a folclorului, îmbogățirea limbii literare prin termeni populari, arhaici sau regionali), acesta devine un manifest literar, un text cu valoare documentară pentru începutul unui curent literar.

         Literatura pașoptistă se dezvoltă sub semnul romantismului european și parcurge un drum sinuos. După literatura anilor 1825 – 1830, care abundă în adaptări după autori străini, în special francezi, remarcăm sincronizarea dintre apariția manifestului romantismului francez ( Prefața la drama Cromwell, de Victor Hugo, în 1827) și a articolului –program Introducție, publicat de Kogălniceanu în 1840. Scriitorii români ai epocii asimilează rapid manifestul romantismului francez și aplică principiile acestuia, cu particularitățile curentului național-popular de la revista Dacia literară.

         Primii noștri scriitori moderni, precum Costache Negruzzi, V Alecsandri, Gr Alexandrescu, se afirmă în cadrul curentului național-popular de la Dacia literară. Ideile enunțate în articolul –program și promovate de reviste se reflectă în literatura română de la mijlocul secolului al XIX-lea.