VERBELE AUXILIARE

VERBELE AUXILIARE sunt verbe nepredicative care ajuta la formarea unor moduri si timpuri compuse.

Verbele auxiliare sunt: a avea, a fi, a vrea.

A AVEA

1)Modul indicativ, timpul perfect compus: vb. aux. a avea + participiu

ex: am mâncat

2)Modul indicativ, timpul viitor popular: vb. aux. a avea + conjunctiv

Ex: am sa mananc

3) Modul conditional-optativ, timpul prezent: vb. aux. a avea + infinitiv

Ex: as manca

A FI

1) Modul indicativ , timpul viitor anterior: vb. aux. a vrea + vb. aux. a fi + participiu

Ex: voi fi mancat

2) Modul conjunctiv, timpul perfect: sã + vb. aux. a fi + participiu

Ex: sa fi mancat

3) Modul conditional-optativ, timpul perfect: vb. aux. a avea + vb. aux. a fi + participiu

Ex: as fi mancat

Viitorul anterior exprimă o acțiune care se va înfăptui înaintea altei acțiuni viitoare.

A VREA

1) Modul indicativ, timpul viitor: vb. aux. a vrea+ infinitiv

Ex: voi mânca

Verbele:a avea, a fi, a vrea pot avea si valoare predicativa.

Am o familie frumoasa. (vb. pred.)

Creionul este in penar. (vb. pred.)

Vreau ca toata lumea sa fi fericita. (vb. pred.)

CLASICISMUL

CLASICISMUL este un curent cultural care a apărut în Franța secolului al XVII-lea și se caracterizează prin echilibru, ordine și rigoare.

În literatura română, clasicismul s-a manifestat în sec.al XIX-lea.

La noi, clasicismul coexistă cu romantismul și realismul,chiar în cadrul aceleași opere literare.

 Reprezentanți în literatura universală: Corneille, Racine, Molière, Boileau, La Fontaine etc.

 Reprezentanți în literatura română: poeții Văcărești,Costache Conachi, Gh. Asachi, Costache Negruzzi,Grigore Alexandrescu,, Vasile Alecsandri ,Eminescu, Creanga, Caragiale, Slavici etc.

TRĂSĂTURI:

• obiectivitatea  ;
• întâietatea rațiunii, ca element definitoriu al omului, care primeaza asupra sentimentului  ;
• admirația pentru antichitatea greco-latină  ;
•  preferinta pentru anumite specii literare: tragedia, comedia, epistola, satira și fabula  ;
• puritatea genurilor și speciilor literare, condamnând amestecul lor  ;
• acordă importanță regulilor, cum ar fi REGULA CELOR TREI UNITĂȚI, conform căreia acțiunea unei tragedii trebuie să fie unitară,să se desfășoare într-un timp dat (maximum 24 de ore) și în același loc  ;
• cultul pentru virtuți morale, de unde rezultă caracterul moralizator al operei literare.

Narațiunea

MODUL DE EXPUNERE este procedeul ales de către autor pentru a prezenta continutul operei literare.

NARATIUNEA este un mod de expunere prin care se relatează o succesiune de  fapte și întâmplări petrecute într-o succesiune de momenta .

CARACTERISTICILE NARATIUNII:

- partea de vorbire care predomină este verbul;

- presupune existența acțiunii, a personajelor și a naratorului ;

- prezența indicilor spațio- temporali .

Dialogul

Dialogul, în opera literara, este un mod de expunere prin care se reproduce conversația dintre două sau mai multe personaje.

Dialogul conferă dinamism acțiunii și ajută la caracterizarea personajelor, în mod indirect.

DE REȚINUT!

Dialogul este alcătuit dintr-o serie de replici.

Replica este intervenția unei persoane în dialog.

Linia de dialog este semnul de punctuație care marchează începutul vorbirii directe (intervenția fiecărei persoane care ia parte la conversație).

Realitate - ficțiune

   

  Orice operă literară este o operă de ficţiune. Ea este inventată, gândită de autor. Acesta porneşte de la realitatea care îl înconjoară, însă o transfigurează, o modifică, prin intermediul mijloacelor artistice.

    În orice operă literară există elemente legate de real, însă scrierea este produsul imaginaţiei autorilor. Ea transmite cititorului sentimentele trăite de autor în momentul scrierii.

    Textul literar este o lucrare scrisă, în care autorul îşi creează propriul univers imaginar, prin intermediul căruia îşi transmite gândurile, sentimentele, ideile. Autorul foloseşte realitatea pentru a crea, mai apoi, ficţiunea. Prin urmare, între ficţiune şi realitate este o relaţie strânsă.

PERSONIFICAREA

  

PERSONIFICAREA este figura de stil prin care se atribuie însușiri și manifestări omenești ființelor necuvântătoare,obiectelor și elementelor naturii.

"Iar vântul sperios o creangã farmã" (adjectiv)

Elementul personificat: vântul

Trãsãtura atribuitã vântului prin personificare: sperios

"Pomul, gol, se întristeazã" (adjectiv, verb)

Elementul personificat: pomul

Trãsãturile atribuite pomului prin personificare: gol, se întristeazã

Sfaturi de redactare a unei compuneri

1. Stabileşte mai întâi despre ce vei scrie.

            Poţi să scrii despre ceea ce vezi (un tablou, un peisaj), despre ceea ce cunoşti (o întâmplare adevărată) sau lasă imaginaţia (închipuirea) să zboare scriind despre lucruri care nu există (viaţa pe alte planete, de vorba cu un animal etc.).

2. Orice compunere are un titlu.

            Titlul compunerii tale trebuie să arate despre ce e vorba în rândurile pe care le-ai scris (Iarna- dacă ai scris despre anotimpul de iarna, La săniuş- dacă ai scris despre o întâmplare când ai mers cu sania, Prietena mea, cartea- dacă ai scris despre cărţile care te ajută foarte mult, Colegul meu- dacă ai scris despre el etc.).

3. Să se întocmească un plan al compunerii.

            Pentru a scrie o compunere frumoasă este necesar să ştii, pe scurt, despre ce trebuie să scrii. Nu uita să ţii cont pentru asta de părţile unei compuneri, de titlul (subiectul) pe care l-ai ales şi de curgerea firească a povestirii.

4. O compunere are trei părţi : introducerea, cuprinsul, încheierea.

            Introducerea - cuprinde câteva date despre locul, timpul şi personajele acţiunii.

            Cuprinsul - dezvoltarea acţiunii, povestirea întâmplării, descrierea personajelor, a locurilor sau a imaginilor. Este cea mai lungă parte a compunerii.

            Încheierea - sfârşitul întâmplării, o concluzie, o impresie personală.

5. Să se respecte alineatele.

            Fiecare idee nouă se scrie cu alineat. O compunere trebuie să aibă cel puţin trei alineate, câte unul pentru fiecare parte a ei. De obicei, introducerea are 1 sau 2 alineate, cuprinsul mai multe, iar încheierea 1 alineat.

6. Nu repeta aceleaşi cuvinte.

            Dacă atunci când scrii eşti nevoit să repeţi un cuvânt, poţi evita asta utilizând cuvinte care-i ţin locul (pronume) sau cuvinte cu înţeles asemănător (ex. zăpada = ea = neaua = omătul).

7. Formulează propoziţii dezvoltate, foloseşte expresii frumoase.

            Propoziţiile trebuie să fie dezvoltate, corect formulate dar nici prea lungi. Dacă vei folosi cuvinte şi expresii frumoase compunerea ta va fi mult mai valoroasă.

8. Respectă regulile de scriere ortografică şi caligrafică.

            Scrisul este oglinda omului. El spune celorlalţi ce fel de om eşti. Arată-le că eşti inteligent(ă) şi ordonat(ă).

9. Respectă scrierea semnelor de punctuaţie.

            Semnele de punctuaţie ajută la înţelegerea gândurilor puse de tine pe hârtie.

10. Reciteşte compunerea şi corectează greşelile.

            În felul acesta vei avea o imagine a povestirii scrise de tine şi vei evita strecurarea unor greşeli.

FIŞÃ DE LUCRU - Rima (clasa a V-a)

1. Creaţi versuri care să aibă rimele date mai jos:

Furnica s-a dus la  ………….ie

Ca să-şi cumpere ....................ie

Fiindcă la uşă s-a  ................. at

Totul i s-a ...........................at

2. a. Găsiţi cuvinte care să rimeze cu substantivele: lumină, brad, izvor, plin,mare.

b.Compuneţi versuri în care să introduceţi aceste rime.

FIŞA BIOGRAFICÃ

                 

Fişa biograficã oferã informaţii privitoare la viaţa şi activitatea unei persoane.

                 Fişa biograficã trebuie sã conţinã:

              - numele şi prenumele autorului ( pseudonimul literar, dacã este cazul);

                - data şi locul naşterii;

               -  data morţii;

               - studii;

               - activitãţi reprezentative;

               - opera.

       

             *pseudonim = nume fictiv, fals, pe care îl adoptă mai ales scriitorii, artiștii etc.

   

               TEMÃ: Realizeazã fişa biograficã a unui scriitor român.

CARTEA, obiect cultural

Definiţie

Cartea este un obiect cultural, pãstrãtoarea ȋnţelepciunii şi cunoaşterii umane.

PĂRŢILE COMPONENTE ALE CĂRŢII

                                                                     

1. COPERTA este ȋnvelişul protector al unei cãrţi.

COPERTA I cuprinde: numele autorului, titlul cãrţii, denumirea colecţiei sau a seriei, editura, ilustraţia de copertã.

COPERTA a IV-a cuprinde: informaţii sumare despre autorul sau subiectul cãrţii, informaţii despre colecţia ȋn care apare cartea, ilustraţii, preţul etc.

OBS . copertã (sg.) – coperte / coperţi (pl.) (ambele variante de plural sunt corecte, conform DOOM2)

DOOM2 – Dicţionar ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române

2.COTORUL este partea lateralã din stânga, unde se lipesc sau se cos filele unei cãrţi.

Pe cotor se pot menţiona autorul, titlul, editura, numãrul volumului sau ordinea acestuia ȋntr-o colecţie.

3.FILELE sunt foile de hârtie care alcãtuiesc cartea.

Pagina este faţa unei file.

OBS.O filã are douã pagini.

INTERIORUL CĂRŢII

PAGINA DE TITLU este prima sau a treia paginã a cãrţii şi reia informaţiile  de pe copertã şi, uneori, le completeazã.

Cuprinsul, numit şi tablã de materii sau sumar, sintetizează conţinutul cărţii  ,reproducând titlurile de capitole şi subcapitole, cu indicarea paginii corespunzãtoare.

Cuprinsul este o listã aşezatã la ȋnceputul sau la sfârşitul cãrţii.

Aşezarea ȋn paginã a textului – alineatul

ALINEATUL este :

1.      un rând retras ȋntr-un text, pentru a marca schimbarea ideii;

2.      un fragment de text SAU paragraf care ȋncepe cu un asemenea rând.

SCHIȚA - apartenența unui text la această specie literară

Schiţa este o operã epicã, în prozã, de mici dimensiuni, cu o acţiune simplã, în care ni se prezintã un moment semnificativ din viaţa unuia sau mai multor personaje. Scopul acesteia este moralizator.

Opera literarã … (titlul operei literare), de … (numele autorului) este o schiţã, deoarece are toate trãsãturile acesteia.

În primul rând, se remarcã trãsãturile unei opere epice: narator, care povesteşte evenimentele la persoana a  … - a ,  personaje … (enumerarea personajelor) şi acţiune care se

desfãşoarã într-un cadru spaţio– temporal limitat.  ……………………….(rezumatul textului).

În al doilea rând, numãrul personajelor este mic şi înfãţişeazã oameni obişnuiţi în situaţii obişnuite. Protagonistul … (caracterizare sumarã), întruchipând  tipul … .

Ca moduri de expunere, naraţiunea se îmbină cu dialogul pentru dinamizarea acţiunii. Dialogul evidenţiază contrastul dintre aparenţă şi esenţă, adică dintre ceea ce par personajele şi ceea ce sunt de fapt. De exemplu, … (numele personajului)  vrea să pară  … , însă se dovedeşte contrariul.

În concluzie, argumentele menţionate susţin încadrarea operei literare …, de … în specia schiţei.

ESEU - Maitreyi, de Mircea Eliade

TEXTUL NONLITERAR

Ȋn opinia mea, …… (titlul), de ….. (numele autorului), este un text nonliterar, surprinzȃnd trǎsǎturile definitorii ale acestui tip de discurs, care are la bazǎ raportarea logicǎ şi clarǎ la realitate, un scop bine determinat şi un limbaj adaptat temei şi receptorului.

Ȋn primul rȃnd, textul prezintǎ aspecte ale realitǎții observate de autor şi transformate în informație ….. (ce aspecte ale realitǎții sunt prezentate şi ce informații cu privire la aceste aspecte sunt transmise).

Ȋn al doilea rȃnd, comunicarea este lipsitǎ de expresivitate, folosindu-se aspectul corect, îngrijit al limbii. Acest tip de text se mai caracterizeazǎ prin obiectivitate, claritate, valorificarea sensului denotativ al termenilor ….. (exemple), prezența neologismelor specifice unui anumit domeniu de activitate ….. (exemple de neologisme), şi anume ….. (la ce domeniu de activitate se referǎ textul).

Ȋn concluzie, trǎsǎturile prezentate justificǎ încadrarea fragmentului în categoria textelor nonliterare.

Textul literar/ ficțional

Textul literar este creaţia imaginaţiei autorului având drept scop sensibilizarea cititorului. 

TRĂSĂTURI: 

•  are caracter ficțional, fiind rezultatul imaginației unui autor; 
• are scop estetic, deoarece provoacă emoții și stimulează fantezia cititorului; 
•  limbajul este expresiv, realizat cu ajutorul figurilor de stil și imaginilor artistice;
•  pot fi utilizate cuvinte,expresii populare,regionalisme, arhaisme,neologisme, dar și cuvinte a căror formă se abate de la normele limbii literare. 

Din categoria textelor literare fac parte opere aparținând genului liric, epic sau dramatic.

BASMUL

      

    Termenul de basm își are originea în limba bulgară (basna) și înseamnă "invenție , închipuire, născocire, scornire".

         BASMUL este o specie a genului epic, în proză, de dimensiuni medii, cu numeroase personaje, purtătoare ale unor valori simbolice, binele și răul, cu o acțiune care implică fabulosul și care se finalizează, de regulă,  cu triumful forțelor binelui.

         După autor , basmele pot fi:

         1) populare ( creații ale colectivității anonime);

         2) culte (creații ale unui autor cunoscut):

             TRĂSĂTURILE BASMULUI:

1)    elementele fabuloase/supranaturale se împletesc cu cele reale;

2)    spațiul acțiunii este vag precizat;

3)    timpul acțiunii este nedeterminat , este mitic ( un trecut îndepărtat, dar fabulos, în care totul este posibil);

4)    are ca temă lupta dintre bine și rău;

5)    are motive specifice: cifrele magice (3, 7, 9, 12) , obiectele magice (apa vie, smicelele , aripioara, paloșul etc.), împăratul fără urmași, superioritatea mezinului, călătoria, probele, căsătoria;

6)    acțiunea urmărește o schemă prestabilită;

OBS. Acțiunea începe printr-un echilibru inițial, care ulterior se destramă, urmând să fie refăcut prin parcurgerea unor probe. După recuperarea acestui echilibru are loc răsplata eroului, iar în final nunta.

7)    are formule specifice:

a)     inițiale (ex:"A fost odată ca niciodată");

b)    mediane (ex.:"și merse o zi, și merse două");

c)     finale (ex: "Ș-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa").

   OBS. Formula inițială introduce cititorul în lumea ficțiunii, într-un trecut îndepărtat, nedeterminat în care se petrece o întâmplare unică, Formula mediană are rolul de a înainta acțiunea, iar formula finală marchează încheierea acțiunii și proiectează cititorul înapoi, în lumea ficțiunii.

8)    unele personaje au puteri supranaturale ( se pot metamorfoza, pot întreprinde acțiuni miraculoase);

9)    limbajul folosit se caracterizează prin oralitate: folosirea unor cuvinte și expresii populare, regionalisme, arhaisme, propoziții exclamative și interogative, fraze ritmate;

10)      personificarea, antiteza și hiperbola sunt figurile de stil specifice basmului;

11)      are o morală: binele învinge întotdeauna răul.

Criticul literar Vladimir Propp împarte personajele basmului în următoarele categorii: răufăcătorii, ajutoarele (personajele care îl însoțesc pe erou) și donatorii ( personajele care îi oferă eroului ceva care îl va ajuta la un moment dat să depășească un impas).

Cuvântul zilei (11.03.2020) - PANDEMIE

pandemíe s. f. (med.) Epidemie care se extinde pe teritorii largi ◊ „În ultimii 250 de ani au existat 10 mari epidemii sau «pandemii» și alte 20 de mai mică amploare. Cea mai devastatoare a fost pandemia care a debutat spre sfârșitul ultimului război mondial; ea a secerat între 20 și 40 milioane de vieți [...]” Sc. 14 II 78 p. 6 (din fr. pandémie; DEX, DN3)

Astăzi, 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății a declarat PANDEMIE de coronavirus.